Ne doare, Doamne, despărțirea,
Și vrem mereu s-o evităm...
Visăm că vom gusta răpirea,
Că ne va-nghite nemurirea
Și-n zbor spre cer o să plecăm.

Mereu am spus că vrem Acasă,
Cu Tine mai curând să fim,
Dar când puterile ne lasă,
Când suferința ne apasă,
Vrem să ne lași să mai trăim...

Este normal ca să ne doară,
Când de cei dragi suntem legați...
Ei ne sunt slavă și comoară!
Nu vrem ca Domnul să ni-i ceară,
Nu vrem ca să fim separați...

Ne sfâșie, ne frânge gândul
Că vreunul ar putea muri...
Știm că la toți ne vine rândul,
Dar noi rugăm frumos pe Domnul
Ca viața a i-o prelungi.

Ne place timpul împreună
Deși ades nu-l prețuim. .
Ne place altul să ne spună
Ceva plăcut, o vorbă bună,
Însă prea rar noi o rostim...

Mult prea târziu noi înțelegem
Ce am pierdut, ce-a fost, și cum...
Măcar acum hai să alegem,
Rodul iubirii să-l culegem,
Jertfind oricând, oricât, oricum!

Doresc să fim întotdeauna
Unii cu alții, fericiți,
Puternici, drepți, în toate una,
Și vrednici de-a purta cununa
Celor ce-s sfinți, desăvârșiți.

Amin.

15 feb 2024